top of page

Metode de contracepție - avantaje și dezavantaje

Întrucât multe dintre întrebările pe care le-am primit aveau legătură cu acest subiect, m-am gândit să scriu astăzi despre contracepției. Deși este o temă veche și cunoscută, faptul că se recurge încă adesea la întrerupere de sarcină dovedește că sunt necesare încă precizări și informații.


Chiar și în cazul în care suntem informați asupra subiectului pot apărea situații neprevăzute sau neașteptate. Deci este bine să cunoaștem atât avantajele cât și dezavantajele și riscurile pe care ni le asumăm atunci când alegem o metodă contraceptivă.


1. PREZERVATIVUL

Prezervativului (condom-ul) masculin este accesibil și ușor de utilizat. Acesta este și o metodă de protecție împotriva majorității BTS (bolilor cu transmitere sexuală), dacă este corect folosit. Se recomanda ca înainte de a decide renunțarea la protecția prin prezervativ să se verifice prin analize de către ambii parteneri prezența bolilor cu transmitere sexuală. Normele cer chiar o repetare a analizelor la 3 luni și doar după al doilea set de analize negativ pentru ambii parteneri să se renunțe la protecție.

Avantaje:

  • Protecția față de majoritatea BTS

  • Relativ ieftin și ușor de utilizat

  • Nu impune limitări legate de starea de sănătate

  • Ușor de asociat cu alte metode contraceptive

  • Se folosește doar la contactul sexual

  • Nu necesită control medical

Dezavatanje:

  • Uneori disconfort fizic al unuia sau al ambilor parteneri

  • Poate da greș prin rupere, defect de fabricație, derulare sau proastă folosire, atât în privința sarcinii cât și a BTS

2. SPERMICIDELE (substanțe care distrug spermatozoizii)

Aceste substanțe fac improbabilă o sarcină prin distrugerea spermatozoizilor. Se prezintă sub formă de geluri, ovule, comprimate vaginale, spume, foițe care se introduc în vagin înaintea contactului sexual. Trebuie menționat faptul că produsele spermicide cu preț redus (de exemplu foițele produse în China) au eficacitate redusă. La orice farmacie se pot găsi produse cu eficacitate mare, protecție 98-99% dacă sunt corect folosite, cum sunt cele cu clorură de benzalconiu. (denumiri comerciale Pharmatex sau Contracept).


Avantaje:

  • Se folosesc doar la contact

  • Cele cu clorură de benzalconiu protejează și împotriva BTS (sunt printre puținele substațe care protejează și împotriva virusului HPV)

  • Protecție foarte bună împotriva sarcinii (99%) a spermicidelor cu clorură de benzalconiu

  • Se asociază ușor cu alte metode contraceptive

Dezavantaje:

  • Relativ costisitoare, la fiecare contact se folosește o unitate (ovul, foiță etc.)

  • Cele ieftine dau adesea greș și nu protejează împotriva BTS

  • Uneori dau disconfort local (unuia sau ambilor parteneri)



3. METODE NATURALE

Acestea sunt cele mai vechi metode de contracepție și pentru acestea nu este nevoie teoretic de consultație medicală. Acestea sunt metoda contactului sexual întrerupt (ejacularea are loc în afara corpului femeii) și metoda calendarului (se calculează zilele fertile și sunt evitate). Ambele metode au o siguranță proastă (mai ales metoda calendarului), sunt stresante și nu protejează împotriva BTS. Motivul eficienței proaste este controlul dificil al emisiei de spermă în cazul contactului sexual întrerupt, respectiv greșelile frecvente de calcul sau prezența ovulației neașteptate în cazul calendarului. Ambele metode pot fi luate în calcul doar de către persoanele care în momentul apariției sarcinii sunt dispuse să o păstreze.

Avantaje:

  • Nu necesită pregătire sau control la medic

  • Nu necesită premeditare

  • Necostisitoare

Dezavantaje

  • Rată mare de eșec

  • Stresante, cer o disciplină a partenerilor

  • Nu protejează împotriva BTS

4. ANTICONCEPȚIONALELE HORMONALE ORALE

Probabil cea mai populară metodă contraceptivă este concepția orală cu hormoni sexuali feminini (sau mai exact compuși asemănători acestora). Contracepția hormonală sau pastilele anticoncepționale necesită o evaluare medicală a stării de sănătate prin consultație și analize deoarece prezintă mai multe contraindicații și pot prezenta adesea reacții adverse. Există pe piață mai multe feluri de anticoncepționale potrivite în diverse situații: erupție acneică, lăuzie și alăptare, menstruații prea abundente etc. Acestea se administrează oral ca pastilă zilnică.


Avantaje

  • Eficacitate mare, începând cu a doua lună și dacă se folosesc corect

  • Determină cicluri menstruale regulate și menstre mai reduse cantitativ și cu mai puțin disconfort

  • Scad riscul de a dezvolta la vârste mai înaintate cancerul ovarian sau de endometru

  • Scad în oarecare măsură (unele produse mai multe decât altele) acnea, părul și pielea grasă și pilozitatea exagerată

Dezavantaje

  • Necesită administrare zilnică la aceeași oră indiferent de numărul contactelor

  • Necesită control medical inițial și urmărire medicală (consultație și analize)

  • Realativ costisitoare (mai ales unele dintre produse)

  • Au numeroase contra-indicații (boli de ficat sau tulburări în funcționarea ficatului, persoane fumătoare, hipertensive, diabetice, celor cu predipoziție la tromboflebite și accidente vasculare, suferințe ale sânilor, situații ce impun repaus la pat etc.)

  • relativ frecvente reacții adverse (greață, tulburări de apetit, îngrășare sau slăbire, scăderea libidoului, dureri de sâni, mici sângerări intermenstruale, etc.)

  • cresc riscurile pentru unele boli sau suferințe (cancer ce col uterin, cancer de sân, unele boli hepatice etc.)



5. INELUL VAGINAL


O metodă locală de contracepție hormonală este inelul vaginal. Conține o cantitate mai mică de hormon administrată local evitând astfel trecerea hormonilor în cantitate mare prin ficat. Se aplica intravaginal o dată pe lună, se menține trei săptămâni și se face pauză o săptămână. Trebuie menționat că nu determină disconfort în timpul contactului sexual și nu prezintă influență semnificativă asupra partenerului.


Avantaje

  • Aplicare o dată pe lună

  • Efecte minime asupra ficatului și efecte generale reduse

  • Eficacitate foarte bună

Dezavantaje

  • Necesită control și urmărire medicală

  • Are aceleași efecte adverse și contra-indicații ca și pastilele dar la nivel mai redus

  • Cost relativ mai mare

  • Unele femei sunt predispuse la vaginită cu candida după inserție



6. STERILETE INERTE


O metodă de contracepție destul de sigură și de lungă durată este inserarea de către medic a unui dispozitiv în uter. Desigur aceasta necesită control medical și analize spre a depista infecțiile genitale, formele anormale sau dimensiunile anormale ale cavității uterine. La cele inerte pe un suport din material plastic se află cupru sau alte substanțe (cupru asociat cu aur, aur, cupru cu propolis, argint etc.). Steriletele inerte acționează prin iritarea cavității uterine împiedicând fixarea sarcinii în uter și în mai mică măsură crează un mediu ostil pentru spermatozoizi (cele cu cupru). Durata de acțiune este garantată între 3 și 10 ani în funcție de model și cu controale medicale.


Avantaje

  • Siguranță satisfăcătoare (98%)

  • Durată mare a perioadei contraceptive (3-10 ani)

  • Efecte doar pe aparatul genital (cu excepția complicațiilor)

  • Preț relativ mic (cu unele excepții)

Dezavantaje

  • Modalitate de acțiune agresivă prin iritarea uterului și determinarea unor eventuale avorturi menstruale

  • Flux menstrual crescut și durată mare a menstrelor uneori determinând anemie

  • Predispoziție spre infecții genitale, adesea determină complicații

  • Necesită control medical, inserție și extragere de către medic

  • Contraindicat la unele suferințe (predispoziție la endocardită, boli ce determină imunitate scăzută, etc.)

  • Uneori este expulzat spontan, adesea în timpul menstrelor

  • Nu protejează împotriva sarcinii extrauterine și are 2% risc de sarcină cu sterilet



7. STERILETE HORMONALE


La fel ca sterilete inerte, cele hormonale trebuie introduse intrauterin de către medic după control medical și analize. Cele hormonale prezintă un depozit cu o mică cantitate de hormon (Levonorgestrel) care se va absorbi în 3-5 ani în funcție de model. Modul de acțiune este complex: crearea unui dop de mucus vâscos în colul uterin și subțierea mucoasei uterine făcând improbabilă atât fecundația cât și nidația. Aceste dispozitive influențează în mod pozitiv o serie de suferințe ale aparatului genital.


Avantaje

  • Siguranță contraceptivă maximă (99,9%)

  • Scad fluxul și durata menstrelor uneori până la dispariție (nu determină menopauză, ovarele functionează perfect normal)

  • Scad riscurile de cancer de endometru

  • Util pentru femeile cu fibroame sau adenomioză (scade volumul fibroamelor și al focarelor de adenomioză)

  • Dopul de mucus vâscos de la nivelul colului împiedică atât microbii cât și spermatozoizii să intre în uter, deci protejează împotriva infecțiilor, a sarcinii, și permite femeii să facă baie în cadă, bazin sau mare aproape oricând

  • Se poate folosi și ca tratament pentru unele suferințe uterine cum ar fi hiperplazia de endometru sau pentru protecția uterului în timpul substituției hormonale

Dezavantaje

  • Necesită control prealabil, eventual tratament și urmărire de către medic; evident inserția și extragerea se realizează de către medic

  • Preț relativ mare

  • Disconfort psihologic la unele femei din cauza absenței menstruației sau a micilor tulburări menstruale

  • În rare cazuri poate genera mici reacții adverse, în special alergii

8. STERILIZAREA CHIRURGICALĂ

Sterilizarea chirurgicală este o metodă foarte sigură dar definitivă și aplicabilă doar în sala de operație, cu anestezie. Se poate folosi tehnica clasică (cu incizie pe abdomen), sau cea laparoscopica (cu incizii minime și externare rapidă). Există mai multe procedee chirurgicale, cu eficacitate și consecințe diferite, inclusiv sterilizarea implicită în cazul histerectomiilor, anexectomiilor și altor intervenții efectuate pentru diverse boli. De asemenea, sterilizarea chirurgicala se poate efectua si cu ocazia altor interventii, de pilda cu ocazia unei cezariene . Evident, acest lucru se stabileste in scris de catre pacienta si medic, preoperator.


Avantaje

  • Siguranță maximă , cu diferențe în funcție de procedeul chirurgical folosit

  • Efect definitiv

Dezavantaje

  • Se realizează în sala de operație, cu anestezie și cu toate riscurile și complicațiile posibile în cazul interventiilor chirurgicale

  • Necesită internare

  • Dificultăți legate de legislație

  • Ireversibilă (chiar dacă în unele cazuri se face efortul reoperării pentru repermeabilizarea trompelor, fertilitatea se recapătă rareori)

  • În unele situații, cu ocazia inciziei și ligăturii trompelor se poate influența negativ aportul de sânge al ovarului, cu suferința acestuia

9. METODE CONTRACEPTIVE MAI RAR UTILIZATE LA NOI

A. Diafragma

Este o metodă contraceptivă locală ce constă în aplicarea unei hemisfere din material plastic (acoperită cu gel contraceptiv) pe suprafața colului uterin înainte de contactul sexual.

Diafragma este dificil de procurat la noi iar pacientele care au utilizat-o experimental au avut mari dificultăți la montare și extragere și o rată mare de eșec.

B. Prezervativul feminin

Există de mai multă vreme, dar este mai rar folosit din cauza dificultăților de montare și a faptului că se mișcă adesea în timpul contactului sexual. Este format din două inele, unul mai mic, care se introduce în jurul colului uterin și unul mai mare, care rămâne în afară, legate printr-un tub flexibil. Se utilizează cu gel spermicid.


C. Contraceptivele hormonale injectabile

Acest tip de contracepție hormonală a fost foarte popular și la noi și în străinătate, dar din cauza faptului că au existat reacții adverse și odată ce medicamentul a fost injectat nu mai poate fi eliminat multă vreme în caz de reacții adverse, s-a scos, încet-încet, din uz. Sunt produse relativ ieftine și comod de utilizat, mai ales pentru paciente necompliante sau cu acces dificil la medic. După injectare, produsul oferă protecție 3-6 luni, dar dă și tulburări menstruale.

D. Contraceptivele hormonale sub forma de plasture

Plasturii contraceptivi se aplică saptamanal timp de 3 săptămâni cu pauza o săptămânâ. Aceștia se pot desprinde ușor în caz de reacții nedorite și prezintă aceleași avantaje și dezavantaje ca și pastilele anticoncepționale. În plus acestea conțin o concentrație hormonală cu 60% mai mare în sânge față de pastile, se pot desprinde accidental și pot da neplăceri în unele zone cum sunt sânii. Ca avantaje, plasturii afectează mai puțin ficatul și se aplică săptămânal.


E. Implantul contraceptiv

Ca și injectiile, implanturile se folosesc din ce în ce mai puțin. Sunt produse care se aplică chirurgical sub piele și se extrag tot chirurgical. Ca și injecțiile, pot da tulburări menstruale, și au avantajele și dezavantajele contraceptivelor hormonale. Se pot menține aprox. unul pana la 3 ani și spre deosebire de injecții, care conțin progestative, pot avea in compozitie progestative sau estrogeni.


10. CONTRACEPȚIA MASCULINĂ

Adesea, bărbații, mai ales la noi, sunt reticenți în a folosi orice bănuiesc că le-ar produce orice disconfort. Totuși, în multe situații, folosirea mijloacelor adresate lor este mai comodă și mai sănătoasă decât unele mijloace de protecție feminine.


A. Condomul sau prezervativul

S-a discutat pe larg deja despre el. Este o metodă de protecție accesibilă, relativ ieftina, usor de folosit și care protejează ambii parteneri împotriva majorității bolilor transmisibile sexual. Se poate ușor asocia cu alte metode.


B. Sterilizarea chirurgicală masculină

Spre deosebire de sterilizarea feminină, cea masculină este ușor de realizat la orice cabinet de urologie, rapid, cu anestezie locală, cu minim disconfort și extrem de estetic. Nu are consecințe asupra vieții sexuale, ci numai asupra fertilității. În caz că se dorește restabilirea fertilitatii, se poate încerca ulterior interventie chirurgicala pentru refacerea continuității canalelor deferente dar de multe ori fără mare succes.


C. Contracepția hormonală masculină

Este menționată mai mult experimental. Se realizează prin injecții săptămânale, este greu acceptata, are efecte adverse și contraindicații, este greu de procurat, dar oferă un control temporar masculin asupra fertilității.


Postări recomandate
Postări recente
Caută în funcție de subiect
Arhivă
Urmărește-ne
  • Facebook Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page